Astazi vreau sa va incurajez cu o poezie deosebita, scrisa de Costache Ioanid!

Era o seara de Nisan

Era o seară de Nisan.
O seară înstelată.
La pieptul sfânt, nepământean,
se apleca ușor Ioan
cu tâmpla-nfiorată.

Prin nori de fum, prin larmă grea,
veneau la sfat rabinii.
Străjeri călări jucau în șa.
Și-n case mielul aburea
sub licărul luminii …

Deodată … se făcu sub cer
o liniște adâncă.
Un glas de corn, un grai stingher,
vestea acel străvechi mister
ce se-nfioară încă …

Și-atunci păstorul între oi
șopti privind spre stele …
„O, cât am vrut să fiu cu voi
la sărbătoarea vieții noi,
la cina jertfei Mele !”

Așa vorbea în ceasul greu,
Isus, cu glas de cetini.
„Aceasta-i mana ce-o dau Eu …
Acesta este trupul Meu …
Luați, mâncați, prieteni …”

Deasupra sfântului pahar
un glas șoptea sub lună …
„Acesta-i veșnicul Meu dar …
Acesta-i sângele de har …
Sorbiți-l împreună …

Întotdeauna când cinați,
să v-amintiți de Mine.
Și-al Meu va fi între-mpărați
acel ce va iubi pe frați
mai mult decât pe sine …”

Apoi doi ochi au tresărit,
scrutând nemărginirea …
„O, Tată, ceasul a sosit …
Așa cum Eu Te-am proslăvit
și Tu să-mi fii slăvirea !”

Și tot ce-a fost, tot ce-a urmat
e scris în zări albastre …
E scris în lume-n lung și-n lat
și-n chivotul cutremurat
al inimilor noastre.

Era o seară de Nisan,
o seară de ecouri.
dar cum va fi, ce sfânt elan,
în fericitul Canaan
de dincolo de nouri !

O zi binecuvantata!